grafoterapie

gânduri scoase din min(t)e și puse jos în cuvinte

O să mă știe de undeva

2 comentarii

Am devenit pentru Petronela „o întâmplare memorabilă”. Îi scrisesem doar un mic feed-back, să știe că și eu, o oarecare, o citesc. Întâmplător mai stau pe hyperliteratura și ea, azi, mi-a făcut ziua luminoasă. Știu că munca mea contează, însă am și eu dezamăgirile mele de plămăditor de suflete și încerc, pe cât pot, să scot rutina din orele de română.

Ego-ului meu i-ar plăcea ca elevii mei să mă știe de undeva. Scriam acu câțiva ani, pe un vechi blog, asta:

Se numea Sarah. 

Am instituit la școală „Minutul de lectură”. Cine-a vrut, am oferit cinci minute la începutul orei, pentru o lectură rapidă, un fragment, din cartea preferată. Cărțile aduse au fost din cele mai diverse domenii. A fost ca o furtună. Culturală, literară. Bineînțeles, m-am și șocat la vederea cărții Ice Age, de exemplu. Există și cărți scrise după filme, deci.

Anastasia a adus într-o zi cărticica asta, și-a citit puțin din ea. Mi-a stârnit pofta și i-am cerut-o cu împrumut.

Femeile scriu altfel. Descriu altfel simțirile. Nu știu de mi-au dat lacrimile vreodată, citind vreo carte. Asta a reușit. Acțiunea e simplă, e ceva din zilele noastre, drame mai mult sau mai puțin conjugale, prin care trecem toți. Cealaltă parte a cărții, cutremurătoare, e cea văzută prin ochii unei fetițe, prezentă la evenimentele de la Velodrome D`Hiver din 16-17 iulie 1942. O pagină din istoria Franței despre care nu știam. Nu mi-a schimbat părerea despre țara în care mi-ar plăcea să trăiesc, dar, mi-a îmbogățit cunoștințele.

Mulțumesc, Anastasia!

Apoi, într-o altă vreme, asta:

Am ascultat-o o vreme dorindu-mi s-o văd cândva și live, și-apoi am trimis dorința Universului, dacă poate, cândva, cumva, s-o împlinească. Și-am uitat-o.

Într-o zi de luni, în primăvara asta, le spuneam copiilor de la a VII-a de epitetul metaforic. Sintagmă nouă, urâtă… salvată în cele din urmă de partea mai frumoasă a predării literaturii, exemplele. „Vadim, (da, am avut un elev cu numele ăsta, nici o legătură cu personajul politic!), găsești tu un epitet metaforic pentru unul din cuvintele lună, apă, cer?” „Ăăăă, Lună pătrată!” Zâmbesc și-l întreb dacă epitetul ăsta metaforic îi mai aduce aminte și de altceva. Vadim al nostru, mic artist fotograf și prieten cu chitara, îmi răspunde șugubăț, „Ăăăăă, da, e o tipă, Alina și nu-mai-știu-cum, care cântă o piesă cu titlul ăsta.”  De unde sare iepurele… Îi spun să aducă în vinerea ce vine chitara, poate punem de-o strofă a Alinei Manole pe cântec…

În după-amiaza următoarei zile, ies la un ceai cu fetele. Fetele sunt colegele cu care ne propunem să ieșim, să ne destindem la o poveste, care să nu aibă legătură cu școala, dar inevitabil, tot despre școală turuim. Îi spun Oanei de Vadim și de exemplul lui și vine cu o veste uluitoare: vineri, la Teatru 74, vine Alina Manole!!!!! Incredibil. Nu se poate. Universul iar a lucrat, tăcut, pentru mine. Iar mi-a făcut-o pe la spate. De-abia aștept să-i spun lui Vadim. Vine ora de vineri, fac reclama, și văd că-i face și lui plăcere ideea de-a merge împreună cu diriga Oana, și cine mai vrea, s-o ascultăm pe Alina.

Seara de vineri a venit. Cu nerăbdare și zile, ore și clipe umplute cu altele, dar a venit.  A fost sublim. Are Alina o voce de-ți aruncă sufletul dincolo de lume, în timp ce cuvintele te aduc înapoi, te prind de aripi și dansează cu tine. Se apropia ziua cuiva drag. Când a venit la final și ne-a îmbrățișat pe fiecare, i-am mai cerut o îmbrățișare. :) Am luat apoi un CD și i-am spus că am o prietenă dragă cu care vreau să-l împart, să scrie ceva pentru noi două. A scris frumos, uneori, când îl mai ascult mă uit cu drag la rândurile ei.

Vreau să scot clasicul din școli. Din elevi. Să simtă altfel. Să știe că e al lor ce simt ei, nu al altora, inoculat fin. Și nu-mi pierd naivitatea și speranța că din pic cu pic se naște oceanul.

Anunțuri

Autor: zibeliebe

Ademenită și sedusă de viers și grai, scriiturile de orice fel au devenit patria mea. Aceeași dragoste m-a făcut literată și mă joc cu mare drag la catedră cu copiii și cuvintele. Cuvântul pus jos îmi dă sens și mă lasă liberă, lângă cei trei copii, bărbat și caruselul vieții. Și când vine iar vremea, deschid cărțile sau înmoi penița virtuală în călimara cu idei ce se vor citite.

2 gânduri despre „O să mă știe de undeva

  1. Buna ideea cu scoaterea clasicului din scoli. Citiisem de curand un articol comic despre asta, ceva inventat: http://www.timesnewroman.ro/monden/schimbari-in-scoli-manualele-momesc-elevii-cu-citeste-noua-lectie-nimeni-nu-se-astepta-la-asta

    E super daca reusesti sa-ti mentii treaz interesul de a transforma orele in ceva placut, care are astfel mai multe sanse sa ajunga la elevi. Poate nu va ajunge la toti, dar cu siguranta vor fi destui care sa reactioneze pozitiv si in care sa se schimbe ceva datorita acestui fapt.

    Dar nu femeile scriu altfel. E vorba de anumiti indivizi, cu anumite trairi – asta face diferenta, nu faptul de a fi femeie sau barbat 😀

    Spor in continuare! 🙂 (poate treci pe la CMN, ai vazut despre expozitie) 🙂

    • Amuzant articolul. Și trist pe de o parte.
      Ai dreptate, să știi. Nu femeile scriu altfel. O anumită haită de oameni scrie altfel. Care gândesc și simt altfel.
      Expoziția, am urmărit-o prin postările tale. Din Târgu-Mureș ajungem mai greu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s