grafoterapie

gânduri scoase din min(t)e și puse jos în cuvinte

Unde se duc mințile, când se duc?

Scrie un comentariu

Îmi petrec ziua lângă o bătrânică cu Alzheimer. Îmi culc fetița pe patul ei bătrânesc. „Mami, patul ăsta miroase urât.” Îi spun ca e miros de casă de la țară, de femeie bătrână. Nu e urât, e altfel. E mirosul copilăriei noastre la bunici.

Bunica șuieră un cântec demult uitat. Are ritm. Pare că e o horă și-o văd tânără, înlănțuindu-se la dans cu fetele și feciorii satului. Memoria revine când și când, ca semnalul radioului din mașină, printre dealuri. A întrebat-o pe fiică-sa – dna Mariana, bona noastră, ce face cu schimbul cu frații, să o îngrijească pe mama o lună, la casa de la țară – cu ce bărbat se ține, cine e bărbatul căruia i-a pus în farfurie. Dna Mariana râde. „E Vasile, mamă, ginere-to.” „Ei da, Vasile, te ţâi cu alt bărbat, ăsta nu-i Vasile.” Râd cu nea Vasile c-a devenit amant la 60 de ani, visul oricărui bărbat.

Se uită în gol și-și șuieră iar cântecul. Unde s-or fi găsind mințile? De ce-or fi vrut să fugă? De cine?

S-a bucurat când a văzut copiii. Le-a reținut numele imediat. „Cine plânge?” a întrebat, „Da-ți-i de mâncare ceva!” „Nu plânge de foame, buni, îi e somn.”

Se uită iar în gol. E frumoasă. Are ceva de neatins în privire, pur, candid, duios. Te întrebi dacă-și amintește de copii, de legănat, de nopți nedormite. Pe unii dintre copii nu-i recunoaște. Și aceleași mâini, pe care nu le mai recunoaște, mânuțele pufoase pe care le săruta cândva, o îngrijesc acum. Cu cei mai măricei nu mai are răbdare. „Brișca ta de copilă, stai cuminte!” o admonestează pe Sara, care se bâțâie de colo-colo.

Dna M. rupe și sapă buruienile din fața casei. „Ce sapi acolo, fasole?” „Mamă, unde vezi fasole, ești chiar atât de nebună?” Își mușcă buzele și-și regretă cuvintele ieșite dintr-o inimă plină de frustrări. Poate fi trist să pleci din marele oraș, o lună, să vii cu mama ta uitucă la casa parintească pe care n-o mai recunoaște. „Noi unde dormim la noapte?”. Dna M. știe să râdă de viață. „Apăi, ne-om duce prin vecini.”

„Ce bine-ar fi s-avem niște pui, niște găini…” vine gândul cules din ciripiturile orătăniilor vecinilor și a frânturilor de amintiri. Curtea e pustie. Grajdul, cotetele, golite ca și mintea mamaiei.

Nu știu mai multe despre boala uitării decât majoritatea. Dar o am acum în față, în toată splendoarea ei. Iese din ochii privind în zare și privește în ochii mei. E infamă. Să nu-ți dorești să uiți nimic. Cele rele se duc tăvălug cu cele bune. Și rămâi gol, neștiind c-ai avut și bune, și rele.

Minților, când vă vine să vă duceți, unde vă duceți?

(Textul a fost publicat mai întâi aici: http://www.catchy.ro/mintilor-cand-va-vine-sa-va-duceti-unde-va-duceti/78294)

Anunțuri

Autor: zibeliebe

Ademenită și sedusă de viers și grai, scriiturile de orice fel au devenit patria mea. Aceeași dragoste m-a făcut literată și mă joc cu mare drag la catedră cu copiii și cuvintele. Cuvântul pus jos îmi dă sens și mă lasă liberă, lângă cei trei copii, bărbat și caruselul vieții. Și când vine iar vremea, deschid cărțile sau înmoi penița virtuală în călimara cu idei ce se vor citite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s