grafoterapie

gânduri scoase din min(t)e și puse jos în cuvinte


Scrie un comentariu >

E titlul unei cărți de Aurora Liiceanu. Dar nu despre ea vreau să vă vorbesc.

Acu vreo 10 ani, prin ținuturile natale, cochetam cu vânzările. Ceva, cumva, pragurile impuse, agresivitatea din spate, m-au făcut să renunț. În toamnă, mă sună V. Fusesem cândva în echipa cu pricina împreună, ea mersese departe, dezvoltase înfloritor zona, dar aceleași motive au făcut-o să se oprească. Știa că și eu, acum, sunt mânată de românesc. Și-a fost de-ajuns o întâlnire pentru care îi sunt recunoscătoare. O întâlnire cu ea și o reîntâlnire cu ceva al nostru.

Pellamar e despre românesc, despre origini, despre simplitate. E despre 99% natural – ştiați că certificările bio se obțin cu doar 60% natural? E despre un om care la cei 94 de ani ai săi, zilnic, în scaunul său cu rotile, merge în laborator să studieze. E despre moștenire şi despre  noi. E despre un rege al extractului de nămol sapropelic şi un vis devenit realitate. Visele sunt făcute să se împlinească. Alminteri, de ce le-am mai visa?

Dr. Ștefan Ionescu-Călinești și povestea unui brand românesc de succes

Anunțuri


Scrie un comentariu

A dărui

A oferi, a face cadou, a da cu drag, cu plăcere, a iubi, a împărtăși o bucățică de tine și de alții, a trimite un gând curat, energie bună, putere, forță, entuziasm. Și câte și mai câte.

Printre multe, anul trecut (chiar așa, de ce numim ceva trecut dacă nu trece?) m-a învățat și  să apreciez mai mult românescul, cu tot ce aduce el. Cu Andre Rieu bucuros de români, cu Tudor Chirilă stârnind iar și iar haitele, cu ieșitul în stradă – nu pentru bani – pentru ce ne doare pe noi, ca români. Cu legumele noastre bio, muncite cu drag și îngrijite ca pe propriii copii. Și cu bucuriile românești mici, fete dragi care duc mai departe suflul autentic ce le iese din mâini și suflet: Piatra Soarelui, Cununa Sânzienei, Mama Coase, Codronix, Encian Porcelan ș.a. Casa ni s-a umplut pe final de an cu papioane colorate, cu săpunuri care mai de care, cu mirodenii și pomezi aducătoare de alint sau alin. Am vrut, pentru inima mea, să ofer cadouri (poate prea) mici, dar românești, cu energia noastră de veacuri în ele și să ne cadorisim și noi. Ne-am îmbăiat în/cu turtă dulce și ne-am pus papioane. Ne-am uns inimile cu și-mai-multă iubire și ne-am prins-o, cu clipsuri, de suflet.

Vreau pentru noul an să simt la fel, tot anul. Ce-a adus Crăciunul sau alte momente speciale, să readucă tot anul. Magia din noaptea ce-a fost, să nu dispară, să nu se risipească, să nu se evapore asemeni artificiilor. Momentul unic, primele secunde ale reînceputului, în care toți am simțit la fel, în care conștiința tuturor a devenit una, să fie acolo, în porții mici, în mici explozii, în fiecare clipă, zi, săptămână, lună.

La noi și la voi toți.


Scrie un comentariu

Înșir-te, mărgărite!

Sau despre mărgelit și cum mi-am dat seama că nu pot să le fac pe toate. Again.

Codronix, în colaborare cu Creative Hands, a organizat un atelier de mărgelit. Apetisant. Să vezi pietre-pietricele semi-prețioase, înșirate, gata de împodobit brățări… Un vis.

Și-apoi să începi efectiv treaba și să începi să transpiri. Mai abitir decât ai urca un munte. De fapt, am și zis, tare, să se-audă, să audă și temerara din mine, c-aș prefera să urc un munte. Zău, mărgelitul nu e floare la ureche. Și nu e pentru mine. La fel mă gândeam la săpunit, că n-o fi mare lucru. Ei, nu. La fel și pictatul pe sticlă. (Să vedeți ce doi pești amețiți am pictat pe-o carafă. De parc-o băuseră toată ei. Cu vin.)

margele

Credeam că pot să le fac pe toate. Adevărul e că, da, pot. Dar dacă nu e pasiunea mea și sufletul meu acolo, mai bine urc un munte. Sau citesc o carte.


Scrie un comentariu

Urăsc să termin cărțile

Un psihoterapeut sigur ar avea ceva de spus despre asta. Despre cum evit nuștiuce. Nu-mi place să termin de citit până la final. Ultimele 10-20 de pagini rămân acolo, în așteptare. Le așez frumos pe raft, bine, poate nu frumos, ci uneori de-a valma, unele peste altele, și încep o alta sau altele. Și mă uit la ele, și ele la mine, și nu le iau să le termin. Vreau să păstrez povestea. Nu e teama de final. Știu că uneori e cu happy-end, alteori nu. Nu asta contează. Și viața e la fel.

Și încep altele, cu cât mai multe cu atât mai bine. Să trăiesc multe vieți paralele.

carti

E acolo și Barbery, și Munro, și Mo Yan, și Dyer, și Chirilă, și Puric, și alții. Rămași la ultimele pagini. Poate dacă ar fi un al doilea volum, o continuare, le-aș termina ca să-l încep celălalt, pe care să nu-l termin. Și cireașa de pe tortul meu compulsatoriu de a citi și-a cumpăra tot timpul cărți e timpul. Mi-l fac, frânturi mici din zi sau ore în care să înfulec o pagină, dar foamea rămâne.

Dați-mi timp, voi, cărților, să vă termin… Și motiv.


Scrie un comentariu

Semne

Mi-a bătut de dimineață-n ușă Primăvara.

Bătăile-n ușă direct, fără interfon, mă duc cu gândul direct la cineva care cere ajutor. Mă uit pe vizor în avans și mi se umple inima. O bătrânică pe care n-am mai zărit-o de mai bine de doi ani, chiar trei, când eram încă in concediu cu cea mică și-mi aducea de toate din curtea ei. Dar în primul rând, primăvara venea cu lalele. Luam câte-un braț pe-o nimica toată și-apoi îmi mai arăta ce are-n desagă: miere, nucă, ridichi, ceapă verde, tot ce-ți poate pofti inima și ochiul.

Imagine

Mi-a umplut inima de bucurie. Pentru mine, azi a venit primăvara. Printre zile singure și stat la pat obligat-forțat, azi am primit un semn. Am deschis ușa și-mi venea s-o îmbrățișez c-a apărut iar, de nicăieri. Uitasem complet de ea. Știam doar că primăverile masa mea era împodobită cu lalele, dar uitasem complet de unde. Aveam nevoie de asta să mă deblochez, să mă deschid și să fiu recunoscătoare că-n toată această perioadă creez vieți. Pot să dau drumul vinovăției de a nu fi destul acolo pentru Sara și să fiu recunoscătoare că am lume în jurul meu pentru ea. Și dacă eu sunt relaxată, ea mă simte și mă oglindește și înțelege să nu ceară mai mult decât pot acum.

Bună dimineața, Primăvară!